vineri, 12 octombrie 2012
Mr. Moxon
A trecut ceva vreme de cand nu am mai reusit sa public nimic pe micul meu blog si sper ca nu v-ati pierdut complet interesul. Cu speranta de a va recapta putin atentia am sa vorbesc despre ultima piesa construita, este vorba de o menghina moxon.
Cand am descoperit prima data modelul asta de menghina l-am gasit absolut stupid si inutil; la ce bun? daca ai un banc de lucru sanatos? trebuie sa o montezi, sa o demontezi si pierzi o gramada de timp inutil.
Parerea mea s-a schimbat radical odata ce am construit o astfel de menghina si am avut ocazia sa ma joc cu ea, nu mi-a venit sa cred ce comod e sa lucrezi cu asa ceva; daca vrei sa prinzi un panou o usa de dulap este absolut incomparabila, cele doua suruburi ii ofera o forta incredibila de strangere si astfel piesa ta nu va pleca nicaieri in timp ce tu o modelezi.
Montatul si demontatul menghinei nu mi sa mai parut o corvoada de data asta, am considerat ca merita efortul avand in vedere comoditate lucrului cu ea (asta pt ca este si putin mai inalta decat bancul si spatele tau va fi mai relaxat)
Un alt mare avantaj al acestei menghine este acela ca nici macar nu ai nevoie de un banc de lucru pt ea, poti transforma aproape orice masa intr-un banc de lucru.
Din nefericire stapanul acestei menghine nu a fost la fel de incantat de ea ca si mine dar sper totusi sa ii fie de ajutor in atelier.
Sa auzim de bine!
joi, 14 iunie 2012
Menghina de fatza
Inca din cele mai vechi timpuri mesteri tamplari au incercat sa isi construiasca bancuri de lucru care sa rezolve majoritatea problemelor intalnite in prelucrarea lemnului si astfel in incercarea lor continua de a gasi bancul de lucru ideal s-au perfectionat cateva modele de menghine care reusesc sa satisfaca si astazi cerintele celor mai exigenti mesteri.
Una dintre aceste fericite modele este menghina de fata, specifica bancurilor de lucru enlezesti. Aceasta se caracterizeaza printr-o falca solida ce se strange la nivelul blatul cu ajutorul unui surub ajutat de un ghidaj solid.
Dar totusi de ce am gasit eu manghina asta ca fiind mai buna decat altele?
In primul rand este o menghina mai usor de realizat si mult mai versatila.
Dupa cum se vede si din imaginea alaturata fixarea scandurilor lungi nu reprezinta nici o problema, ea permitand prelucrarea canturilor in vedera imbinari sau taierea capatului scandurii cu ajutorul unui fierastrau.
Pentru a proteja surubul de eventuale lovituri cu materialul de prelucrat am montat ghidajul menghinei mai sus decat acesta si astfel surubul este protejat. O sa imi spuneti ca acest lucru nu ar fi fost necesar daca ar fi avut un surub din metal; dar atunci ar fi fost cu atat mai necesar deoarece surubul metalic este murdar cu ulei si ar murdari piesa de fiecare data cand ai atinge-o de el.
O alta operatiune fregvent intalnita in atelierele de tamplarie este prelucrarea capetelor de scanduri sau blaturi. In general aici este problema menghinelor de fata deoarece acestea au tendinta de a strange neuniform datorita parghiei create de bucata de lemn; din cauza faptului ca menghina noastra nu are decat un ghidaj ea permite strangerea elementului de prelucrat aproape de surub si astfel parghia creata este mult mai mica si practic incapabila sa distorsioneze falca menghinei.
Cu ajutorul "slugii" atasata permanent de piciorul bancului blaturile mari pot fi prelucrate fara nici un fel de problema. Fixarea unu astfel de panou fara ajutorul acestei slugi poate fi de multe ori o adevarata provocare.
O alta provocare pentru mesterii tamplari este fixarea de banc a carcaselor gata incleiate si pregatite pentru slefuirea imbinarilor; eu am exemplificat acest lucru prin fixarea in menghina a unui sertar
Daca varianta din stanga nu este satisfacatoare menghina se deschide suficient pentru a prinde intregul sertar.
Sper ca prezentarea de mai sus, sa va va fie de folos in alegerea menghinelor potrivite pentru bancul vostru.
P.S. in episoade viitoare am sa prezint si alte modele de menghine.
luni, 9 aprilie 2012
Un troc artistic
Pasiunea mea pentru constructia de fierastrae cred ca va este deja cunoscuta si nu o sa va mire deloc faptul ca mi-am mai construit inca unul. De data asta am construit un fierastrau de carcasa a carui dinti i-am facut pentru taieri in contra fibrei. Acest fierastrau este destinat taierilor uzuale din atelier cum ar fi umeri cepurilor, elementele usilor si tot felul de alte lucrari fine.
In acest articol nu mi-am propus sa vorbesc prea mult despre specificatiile tehnice ale fierastraului ci mai mult despre estetica lui, lucru care pentru un snob ca mine conteaza. Dupa ce am vazut articolul lui Andrew Lunn despre gravarea fierastraelor nu prea am mai avut liniste si astfel am apelat la bunul meu prieten Tudor Jucan (coincidenta de nume :))care este un artist talentat, gravor in metal si care a acceptat bucuros sa imi personalizeze fierastraele iar eu am acceptat si mai bucuros sa ii construiesc o vitrina unde sa isi expuna frumoasa lui colectie de insigne vechi. Aceasta mica vitrina am construit-o din lemn de nuc si sper sa isi indeplineasca misiunea cu succes.
Despre cum arata fierastraele? Ce pot sa mai zic? Sunt absolut fermecat:
Acum fierastraele mele au fost inzestrate cu un caracter si o personalitate aparte Multumesc Tudor!
joi, 15 martie 2012
Un alt fierastrau
Incep sa ridic un mare semn de intrebare asupra sanatatii mele psihice si asta datorita faptului ca din cand in cand, ma apuc sa construiesc cate un fierastrau de imbinari.(ce fel de comportament e asta?) Ba mai descopar cate o informatie noua, ba mi se pare ca unghiul ala sau celalalt nu e bun si nu in ultimul rand: "dar oare cum e manerul ala?" Cand suficiente intrebari de genul asta imi tulbura linistea prea tare ma apuc sa construiesc un nou fierastrau capabil sa raspunda acestor intrebari.
De data asta eram nelinistit din cauza unghiului format dintre maner si lama. Dupa cateva intrebari adresate domnului Google am ajuns la concluzia ca acest unghi este foarte important si mai exact el determina atat agresivitatea cat si manevrabilitatea fierastraului.
Cu alte cuvinte cu cat manerul este mai ridicat fata de lama cu atat fierastraul va fi mai agresiv si respectiv mai putin manevrabil iar daca manerul formeaza cu lama un unghi ceva mai apropiat de 90 de grade atunci fierastraul va fi mai manevrabil, mai bland si evident mai lent.
Pentru a ma convinge de lucrul asta am hotarat sa construiesc o copie a fierastraului de taiat cozi de randunica facut de Wenzloff&sons si pentru asta am avut nevoie de sablonul manerului iar Victor a facut din asta o realitate. (Multumesc Victor!)
Primul pas in realizarea acestui proiect a fost executarea manerului. Aici am descoperit ca este mult mai usor sa il finisezi cu un razuitor de tip card bine ascutit in loc sa folosesti un Km de hartie abraziva si sa mai si inghiti tot praful lasat de ea.
In ceea ce priveste lama, am folosit ca de obicei un fierastrau achizitionat dintr-un magazin de bricolaj caruia i-am reformat dintii dupa propria-mi placere si aici am ales un unghi de atac de 4 grade. (am constatat la final ca o fost o alegere buna, fierastraul fiind suficient de rapid dar si bland la inceperea taieturii)
Fierastraul a iesit intr-un final foarte bine fiind o adevarata delectare taierea imbinarilor cu el. Am intampinat totusi si cateva probleme deoarece am constatat ca manerul era putin cam mic pentru mana mea de lopatar dar dupa cateva ajustari cu raspelul totul a fost bine. Prinderea suruburilor a fost o alta provocare, lemnul folosit fiind foarte uscat si lipsit de orice fel de elasticitate dar si de aici am iesit bine. Putin sifonat dar bine.
Pana data viitoare...Salut!
De data asta eram nelinistit din cauza unghiului format dintre maner si lama. Dupa cateva intrebari adresate domnului Google am ajuns la concluzia ca acest unghi este foarte important si mai exact el determina atat agresivitatea cat si manevrabilitatea fierastraului.
Cu alte cuvinte cu cat manerul este mai ridicat fata de lama cu atat fierastraul va fi mai agresiv si respectiv mai putin manevrabil iar daca manerul formeaza cu lama un unghi ceva mai apropiat de 90 de grade atunci fierastraul va fi mai manevrabil, mai bland si evident mai lent.
Pentru a ma convinge de lucrul asta am hotarat sa construiesc o copie a fierastraului de taiat cozi de randunica facut de Wenzloff&sons si pentru asta am avut nevoie de sablonul manerului iar Victor a facut din asta o realitate. (Multumesc Victor!)
Primul pas in realizarea acestui proiect a fost executarea manerului. Aici am descoperit ca este mult mai usor sa il finisezi cu un razuitor de tip card bine ascutit in loc sa folosesti un Km de hartie abraziva si sa mai si inghiti tot praful lasat de ea.
In ceea ce priveste lama, am folosit ca de obicei un fierastrau achizitionat dintr-un magazin de bricolaj caruia i-am reformat dintii dupa propria-mi placere si aici am ales un unghi de atac de 4 grade. (am constatat la final ca o fost o alegere buna, fierastraul fiind suficient de rapid dar si bland la inceperea taieturii)
Fierastraul a iesit intr-un final foarte bine fiind o adevarata delectare taierea imbinarilor cu el. Am intampinat totusi si cateva probleme deoarece am constatat ca manerul era putin cam mic pentru mana mea de lopatar dar dupa cateva ajustari cu raspelul totul a fost bine. Prinderea suruburilor a fost o alta provocare, lemnul folosit fiind foarte uscat si lipsit de orice fel de elasticitate dar si de aici am iesit bine. Putin sifonat dar bine.
Pana data viitoare...Salut!
miercuri, 7 martie 2012
Atelierul de ascutitorie #2
Daca in episodul anterior am vorbit putin despre ascutirea rindelelor si nu ati putut decat sa constatati imensa mea ignoranta vis a vis de acest domeniu, astazi am sa vorbesc putin despre ascutirea fierastraelor si sper sa plecati cu ceva mai mult.
Este extrem de frustrant sa folosesti un fierastrau neascutit si cu dintii reglati dupa ureche. Indiferent cat de buna este tehnica ta de taiere, ai sa constati ca fierastraul nici cum nu vrea sa urmareasca linia trasata iar tu esti obosit si transpirat de parca ai tras la jug, nu ai retezat o amarata de scandura. In realitate aceasta operatie trebuie sa fie mult mai usoara; daca fierastraul este bine pus la punct el trebuie sa taie fara prea mare presiune exercitata asupra lui iar urmarirea liniei nu ar trebui sa fie o problema. (aici conteaza putin si tehnica).
Un lucru e sigur: indiferent cat de bun este fierastraul tau la un moment dat va trebui reascutit, fie ca aceasta operatie trebuie facuta la un an, la doi sau chiar la trei tot va trebui facuta. Am constatat in timp ca sunt o gramada de mesteri tamplari ce nu stapanesc aceasta tehnica de ascutire si in consecinta fierastraele din atelierele lor sunt intr-o stare deplorabila. (pacat)
Pentru a putea ascutii bine un fierastrau, trebuie sa intelegi cum functioneaza acesta:
in primul rand trebuie stiut ca fierastraele se pot ascuti pentru taieri in lungul fibrei sau pentru taieri in contra fibrei si nu exista unul universal, lucrurile care sunt si, si sunt defapt nici, nici.
Unul dintre primele fierastrae achizitionate de mine a fost un fierastrau cu rama pentru taieri in contra fibrei; bun fierastrau dar dupa un timp am constatat ca nu prea mai inainta in lemn asa cum as fi dorit eu si astfel m-am apucat sa ii refac dantura :) E bine sa nu lasi un fierastrau sa se deterioreze prea tare va fi mult mai mult de munca dupa aia.
Pentru reabilitarea acestui fierastrau am folosit un cleste de ceapraz o pila triunghiulara 7" double extra slim si evident o menghina pentru securizarea lamei, aceasta din urma se poate improviza cu foarte mult succes din lemn sau se poate folosi o menghina obisnuita metalica.
Ceaprazul nu trebuie refacut la fiecare ascutire eu l-am facut aici deoarece fierastraul meu incepea sa stranga, si asta ma deranja.
Dupa ce am refacut ceaprazul am colorat dinti fierastraului cu un marker ca sa vad exact pe unde si cat am sa pilesc. Aceasta este o metoda relativ noua, in trecut se folosea funingine pentru acest lucru. Altii nu coloreaza dintii deloc. Un dinte neascutit luceste in lumina iar unul ascutit nu. Dar ca sa folosesti aceasta ultima metoda trebuie ceva experienta si multa lumina naturala.
Unghiul la carea am ascutit fierastraul a fost de 20 de grade. Acest unghi poate varia intre 15 si dupa unii chiar 45 de grade dar pentru scopuri generale unghiul de 20 de grade este cel mai indicat. Daca vreti un fierastrau mai fin cu care sa se lucreze mai mult in lemn moale puteti sa il ascutiti la 25 de grade; dupa parerea mea 45 de grade este un unghi aberant si nu il recomand nimanui, cu cat unghiul este mai mare cu atat fierastraul se va toci mai repede.
Deoarece fierastraul meu nu era extrem de tocit nu a trebuit sa insist prea mult cu pila pentru ai reda ascutisul initial.
De fiecare data dupa ce ascut un fierastrau sunt nerabdator sa il incerc, asa am fost si acum si sunt bucuros ca rezultatul este cel asteptat. Fierastraul taie repede fara sa fie necesara presiune asupra lui iar urmaritul liniei nu impune nici o problema neavand tendinta de a o lua intr-o parte sau in alta ba chiar mai mult, am rezolvat si problema cu stransul lamei.
Sa auzim de bine!
Este extrem de frustrant sa folosesti un fierastrau neascutit si cu dintii reglati dupa ureche. Indiferent cat de buna este tehnica ta de taiere, ai sa constati ca fierastraul nici cum nu vrea sa urmareasca linia trasata iar tu esti obosit si transpirat de parca ai tras la jug, nu ai retezat o amarata de scandura. In realitate aceasta operatie trebuie sa fie mult mai usoara; daca fierastraul este bine pus la punct el trebuie sa taie fara prea mare presiune exercitata asupra lui iar urmarirea liniei nu ar trebui sa fie o problema. (aici conteaza putin si tehnica).
Un lucru e sigur: indiferent cat de bun este fierastraul tau la un moment dat va trebui reascutit, fie ca aceasta operatie trebuie facuta la un an, la doi sau chiar la trei tot va trebui facuta. Am constatat in timp ca sunt o gramada de mesteri tamplari ce nu stapanesc aceasta tehnica de ascutire si in consecinta fierastraele din atelierele lor sunt intr-o stare deplorabila. (pacat)
Pentru a putea ascutii bine un fierastrau, trebuie sa intelegi cum functioneaza acesta:
in primul rand trebuie stiut ca fierastraele se pot ascuti pentru taieri in lungul fibrei sau pentru taieri in contra fibrei si nu exista unul universal, lucrurile care sunt si, si sunt defapt nici, nici.
Unul dintre primele fierastrae achizitionate de mine a fost un fierastrau cu rama pentru taieri in contra fibrei; bun fierastrau dar dupa un timp am constatat ca nu prea mai inainta in lemn asa cum as fi dorit eu si astfel m-am apucat sa ii refac dantura :) E bine sa nu lasi un fierastrau sa se deterioreze prea tare va fi mult mai mult de munca dupa aia.
Pentru reabilitarea acestui fierastrau am folosit un cleste de ceapraz o pila triunghiulara 7" double extra slim si evident o menghina pentru securizarea lamei, aceasta din urma se poate improviza cu foarte mult succes din lemn sau se poate folosi o menghina obisnuita metalica.
Ceaprazul nu trebuie refacut la fiecare ascutire eu l-am facut aici deoarece fierastraul meu incepea sa stranga, si asta ma deranja.
Dupa ce am refacut ceaprazul am colorat dinti fierastraului cu un marker ca sa vad exact pe unde si cat am sa pilesc. Aceasta este o metoda relativ noua, in trecut se folosea funingine pentru acest lucru. Altii nu coloreaza dintii deloc. Un dinte neascutit luceste in lumina iar unul ascutit nu. Dar ca sa folosesti aceasta ultima metoda trebuie ceva experienta si multa lumina naturala.
Unghiul la carea am ascutit fierastraul a fost de 20 de grade. Acest unghi poate varia intre 15 si dupa unii chiar 45 de grade dar pentru scopuri generale unghiul de 20 de grade este cel mai indicat. Daca vreti un fierastrau mai fin cu care sa se lucreze mai mult in lemn moale puteti sa il ascutiti la 25 de grade; dupa parerea mea 45 de grade este un unghi aberant si nu il recomand nimanui, cu cat unghiul este mai mare cu atat fierastraul se va toci mai repede.
Deoarece fierastraul meu nu era extrem de tocit nu a trebuit sa insist prea mult cu pila pentru ai reda ascutisul initial.
De fiecare data dupa ce ascut un fierastrau sunt nerabdator sa il incerc, asa am fost si acum si sunt bucuros ca rezultatul este cel asteptat. Fierastraul taie repede fara sa fie necesara presiune asupra lui iar urmaritul liniei nu impune nici o problema neavand tendinta de a o lua intr-o parte sau in alta ba chiar mai mult, am rezolvat si problema cu stransul lamei.
Sa auzim de bine!
miercuri, 29 februarie 2012
mobila Ikea
Toata lumea iubeste mobila Ikea. E minimalista e ieftina..bla bla bla... Pe mine personal nu prea ma misca acest concept (ba chiar din contra) dar se pare ca nu poti vasli prea mult impotriva curentului.
Cu ceva timp in urma mama mea m-a rugat sa ii construiesc un suport de prosoape si pentru a realiza acest proiect "grandios" am apelat la un designe al genului amintit mai sus.
Lemnul folosit a fost altadata un raft jalnic ce acum era gata sa capete o alta infatisare. Am mai folosit si doua dibluri de 20, din care am confectionat oritoarele de banc, cu alte cuvinte am folosit doar lemn reciclat si sunt foarte mandru de lucrul asta.
Dupa ce am ales o bucata de lemn fara prea multe defecte, a urmat indepartarea fostelor straturi de lac si acest lucru l-am realizat foarte usor, folosind mult iubitul meu robanc.
Odata ce am obtinut lemnul curat am marcat si taiat doua imbinari coada de randunica. Ele constiutuind astfel 90% din proiect
Dupa ce cleiul s-a uscat, m-am putut ocupa de partea care imi face cea mai mare placere; si anume: slefuirea iminarilor. Eu folosesc o rindea normala pentru munca asta, alti prefera rindelele blok dar asta este din nou doar o chestiune de alegere personala.
Pentru ca nu e mare lucru de spus la acest proiect nu am sa o mai lungesc inutil si am sa va arat proiectul gata.
In ciuda obiectiunilor mele de inceput chiar am lucrat cu placere la acest proiect "minimalist" si chiar a iesit un lucru daca nu frumos, cu siguranta functional.
In timp ce faceam niste retusuri finale cu o rascheta am obtinut talajul asta:
Frumos nu?
Sa auzim de bine!
Cu ceva timp in urma mama mea m-a rugat sa ii construiesc un suport de prosoape si pentru a realiza acest proiect "grandios" am apelat la un designe al genului amintit mai sus.
Lemnul folosit a fost altadata un raft jalnic ce acum era gata sa capete o alta infatisare. Am mai folosit si doua dibluri de 20, din care am confectionat oritoarele de banc, cu alte cuvinte am folosit doar lemn reciclat si sunt foarte mandru de lucrul asta.
Dupa ce am ales o bucata de lemn fara prea multe defecte, a urmat indepartarea fostelor straturi de lac si acest lucru l-am realizat foarte usor, folosind mult iubitul meu robanc.
Odata ce am obtinut lemnul curat am marcat si taiat doua imbinari coada de randunica. Ele constiutuind astfel 90% din proiect
Dupa ce cleiul s-a uscat, m-am putut ocupa de partea care imi face cea mai mare placere; si anume: slefuirea iminarilor. Eu folosesc o rindea normala pentru munca asta, alti prefera rindelele blok dar asta este din nou doar o chestiune de alegere personala.
Pentru ca nu e mare lucru de spus la acest proiect nu am sa o mai lungesc inutil si am sa va arat proiectul gata.
In ciuda obiectiunilor mele de inceput chiar am lucrat cu placere la acest proiect "minimalist" si chiar a iesit un lucru daca nu frumos, cu siguranta functional.
In timp ce faceam niste retusuri finale cu o rascheta am obtinut talajul asta:
Frumos nu?
Sa auzim de bine!
vineri, 10 februarie 2012
Atelierul de ascutitorie
Pentru marea majoritate a mesterilor tamplari, ziua cand trebuie sa isi reascuta uneltele este vazuta ca o zi neagra in atelierele lor. Trebuie sa marturisesc ca ma numar printre acei tamplari ce urasc sa opreasca lucrul pentru reascutirea uneltei. Imi doresc o rindea care sa nu trebuiasca sa o ascut niciodata :) dar din nefericire acest lucru nu este posibil si astfel ma vad nevoit sa imi asum si aceasta parte a muncii mai putin placuta.
Daca reascutirea fierastraelor a fost o provocare si am fost de-a dreptul fascinat sa studiez unghiurile care fac un fierastrau mai bland sau mai agresiv frecarea unui cutit pe un bolovan nu a reusit sa ma miste prea mult si in consecinta imi venea foarte greu sa cheltuiesc bani pe o astfel de piatra de ascutit. Am dat dovada intr-un final de putina maturitate si am achizitionat de la Catalin Sorescu o piatra naniwa cu granulatie de 1000/3000. Hmm.. o fi buna oare?
A venit coletul. Nerabdator am desfacut cutia in care se gasea piatra mea invelita ca un reporter in transmisiune directa de la Buzau. Catalin a vrut sa fie sigur ca am sa primesc o singura piatra si nu mai multe.
Am luat o dalta din dulapul de scule si plin de hotarare am inceput sa o ascut... Waauu..
In primul rand am fost impresionat cat de repede taie aceasta piatra. Pe suprafata cu granulatia de 1000 am inlaturat foarte repede urmele de ascutiri mai vechi.
Faptul ca piatra merge lubrefiata cu apa si nu cu ulei este categoric un lucru foarte bun. Intr-o polizare relativ grosiera cum este asta rezulta destul de multa "mizerie" care poate fi foarte usor indepartata sub robinet.
Partea cu granulatie de 3000 se ocupa de finisarea taisului sau luarea atei in limbaj popular, eu nu ma opesc aici mai insist putin si pe o piatra belgina care am inteles ca are granulatie in jur de 6000, dar pentru cei mai putin prietentiosi sau pentru cei ce chiar nu mai au rabdare pentru o alta piatra mai fina, piatra de 3000 reuseste sa fac un ascutis satisfacator.
Celor ce inca gandesc ca mine (cum sa dai frate atatia bani pe un bolovan?!) le spun ca acel bolovan nu este doar un bolovan ci este chiar o piatra de ascutit in adevaratul sens al cuvantului si nu prea merita sa te pedepsesti cu tot felul de alte pietre mediocre cand exista asa ceva.
Pe blogul meu nu prea o sa gasiti mari informatii despre pietrele de ascutit cel mult parerea mea de mare sceptic dar puteti merge la www.csorescu.wordpress.com unde gasiti tot felul de pareri rewiuri si sfaturi.
Pana data viitoare sa auzim de bine!
Daca reascutirea fierastraelor a fost o provocare si am fost de-a dreptul fascinat sa studiez unghiurile care fac un fierastrau mai bland sau mai agresiv frecarea unui cutit pe un bolovan nu a reusit sa ma miste prea mult si in consecinta imi venea foarte greu sa cheltuiesc bani pe o astfel de piatra de ascutit. Am dat dovada intr-un final de putina maturitate si am achizitionat de la Catalin Sorescu o piatra naniwa cu granulatie de 1000/3000. Hmm.. o fi buna oare?
A venit coletul. Nerabdator am desfacut cutia in care se gasea piatra mea invelita ca un reporter in transmisiune directa de la Buzau. Catalin a vrut sa fie sigur ca am sa primesc o singura piatra si nu mai multe.
Am luat o dalta din dulapul de scule si plin de hotarare am inceput sa o ascut... Waauu..
In primul rand am fost impresionat cat de repede taie aceasta piatra. Pe suprafata cu granulatia de 1000 am inlaturat foarte repede urmele de ascutiri mai vechi.
Faptul ca piatra merge lubrefiata cu apa si nu cu ulei este categoric un lucru foarte bun. Intr-o polizare relativ grosiera cum este asta rezulta destul de multa "mizerie" care poate fi foarte usor indepartata sub robinet.
Partea cu granulatie de 3000 se ocupa de finisarea taisului sau luarea atei in limbaj popular, eu nu ma opesc aici mai insist putin si pe o piatra belgina care am inteles ca are granulatie in jur de 6000, dar pentru cei mai putin prietentiosi sau pentru cei ce chiar nu mai au rabdare pentru o alta piatra mai fina, piatra de 3000 reuseste sa fac un ascutis satisfacator.
Celor ce inca gandesc ca mine (cum sa dai frate atatia bani pe un bolovan?!) le spun ca acel bolovan nu este doar un bolovan ci este chiar o piatra de ascutit in adevaratul sens al cuvantului si nu prea merita sa te pedepsesti cu tot felul de alte pietre mediocre cand exista asa ceva.
Pe blogul meu nu prea o sa gasiti mari informatii despre pietrele de ascutit cel mult parerea mea de mare sceptic dar puteti merge la www.csorescu.wordpress.com unde gasiti tot felul de pareri rewiuri si sfaturi.
Pana data viitoare sa auzim de bine!
marți, 31 ianuarie 2012
Vinclul
"VÍNCLU, vincluri, s. n. 1. Piesă de lemn sau de metal formată din două laturi, cu ajutorul căreia se pot trasa sau măsura unghiuri. 2. Bară profilată din oțel sau din metale ușoare, care are în secțiune două aripi. – Din germ. Winkel."
Dictionarul explicativ al limbii romane explica foarte bine destinatia acestui instrument si totusi exista cateva intrebari:
1.Cate vincluri?
2.Pentru ce?
3.Cumparate sau facute?
In atelierul unui mester tamplar exista mai multe exemple din aceste vincluri, cel mai comun fiind cel de 90 de grade dar mai exista pe langa acesta, vincluri la 45 de grade si vinclul mobil sau reglabil, ce permite trasarea sau citirea diferitelor unghiuri.
Astazi am sa tratez problema vinclurilor de 90 de grade.
Un prieten de al meu mi-a povestit cum a vrut sa isi cumpere un vinclu din comert si a incercat vreo sapte pana a gasit unul bun. Wauu coool ...sau? Pentru a evita astfel de aventuri am sa va arat cum mi-am facut singur vinclul si astfel nici nu am cheltuit nici bani si nici nervi in magazinele de specialitate ba din contra am petrecut ceva timp de calitate in atelierul meu.
In primul rand am rindeluit la grosime doua sipci din lemn. Una din stejar si una din cires (eu asta am avut dar se poate folosi aproape orice lemn)
Am marcat pe sipca mai groasa (20 mm)o imbinare de dimensiunea celeilalte piese (8 mm)
Dupa ce am taiat laturile cu un fierastrau mai precis, am scos reziduu cu un fierastrau de copiere iar apoi am curatat restul cu o dalta.
Odata ajuns in acest punct am verificat daca imbinarea mea era la unghi de 90 de grade. (nu era astfel am mai insistat putin cu dalta)
Dupa ce am terminat prima imbinare m-am apucat sa o sap pe cea de a doua la celalalt capat al sipcii. In aceasta scobitura aveam sa introduc un cep mic ce va avea rolul de a tine vinclul in pozitie, pe marginea scandurii sau a panoului.
M-am ocupat putin si de designul piesei taind o floare cu un fierastrau de copiere apoi finisand-o cu un raspel (un raspel facut manual ;) )
Am incleiat toate componentele si am asteptat rabdator sa se usuce cleiul....
Odata ce cleiul a fost putin intarit am securisat imbinarea cu doua dibluri
Acum vinclul meu era aproape terminat dar mai trebuia sa vad daca el indica un unchi de 90 de grade sau alt unghi :). Acest lucru se face foarte simplu. Se pune vinclul pe o suprafata dreapta o foaie de placaj, MDF sau chiar carton (cum am facut eu) si se traseaza o linie cu creionul. Apoi se aseaza vinclul invers si se traseaza o noua linie exact peste cea trasata prima data iar daca rezultatul este o linie ingrosata de sus pana jos vinclul indica 90 de grade dar daca rezultatul este un unghi atunci nu e bine
Eu nu am obtinut din prima un vinclu perfect astfel l-am adus pe calea cea buna folosind o rindea de finete. Dupa cateva incercari liniile trasate cu vinclul asezat alternativ (de o parte si de alta a liniei) au coincis perfect.
Au mai urmat niste mici actiuni de finisare in care am taiat capetele diblurilor si am slefuit foarte fin muchiile.
Dupa un strat de ulei si unul de ceara noile mele instrumente de masura erau gata de lucru. Acum doar trebuie sa le pastrez intr-un loc ferit de umiditate si treaba va iesi cu siguranta "dreapta" :)
Pana data viitoare sa auzim de bine!
Dictionarul explicativ al limbii romane explica foarte bine destinatia acestui instrument si totusi exista cateva intrebari:
1.Cate vincluri?
2.Pentru ce?
3.Cumparate sau facute?
In atelierul unui mester tamplar exista mai multe exemple din aceste vincluri, cel mai comun fiind cel de 90 de grade dar mai exista pe langa acesta, vincluri la 45 de grade si vinclul mobil sau reglabil, ce permite trasarea sau citirea diferitelor unghiuri.
Astazi am sa tratez problema vinclurilor de 90 de grade.
Un prieten de al meu mi-a povestit cum a vrut sa isi cumpere un vinclu din comert si a incercat vreo sapte pana a gasit unul bun. Wauu coool ...sau? Pentru a evita astfel de aventuri am sa va arat cum mi-am facut singur vinclul si astfel nici nu am cheltuit nici bani si nici nervi in magazinele de specialitate ba din contra am petrecut ceva timp de calitate in atelierul meu.
In primul rand am rindeluit la grosime doua sipci din lemn. Una din stejar si una din cires (eu asta am avut dar se poate folosi aproape orice lemn)
Am marcat pe sipca mai groasa (20 mm)o imbinare de dimensiunea celeilalte piese (8 mm)
Dupa ce am taiat laturile cu un fierastrau mai precis, am scos reziduu cu un fierastrau de copiere iar apoi am curatat restul cu o dalta.
Odata ajuns in acest punct am verificat daca imbinarea mea era la unghi de 90 de grade. (nu era astfel am mai insistat putin cu dalta)
Dupa ce am terminat prima imbinare m-am apucat sa o sap pe cea de a doua la celalalt capat al sipcii. In aceasta scobitura aveam sa introduc un cep mic ce va avea rolul de a tine vinclul in pozitie, pe marginea scandurii sau a panoului.
M-am ocupat putin si de designul piesei taind o floare cu un fierastrau de copiere apoi finisand-o cu un raspel (un raspel facut manual ;) )
Am incleiat toate componentele si am asteptat rabdator sa se usuce cleiul....
Odata ce cleiul a fost putin intarit am securisat imbinarea cu doua dibluri
Acum vinclul meu era aproape terminat dar mai trebuia sa vad daca el indica un unchi de 90 de grade sau alt unghi :). Acest lucru se face foarte simplu. Se pune vinclul pe o suprafata dreapta o foaie de placaj, MDF sau chiar carton (cum am facut eu) si se traseaza o linie cu creionul. Apoi se aseaza vinclul invers si se traseaza o noua linie exact peste cea trasata prima data iar daca rezultatul este o linie ingrosata de sus pana jos vinclul indica 90 de grade dar daca rezultatul este un unghi atunci nu e bine
Eu nu am obtinut din prima un vinclu perfect astfel l-am adus pe calea cea buna folosind o rindea de finete. Dupa cateva incercari liniile trasate cu vinclul asezat alternativ (de o parte si de alta a liniei) au coincis perfect.
Au mai urmat niste mici actiuni de finisare in care am taiat capetele diblurilor si am slefuit foarte fin muchiile.
Dupa un strat de ulei si unul de ceara noile mele instrumente de masura erau gata de lucru. Acum doar trebuie sa le pastrez intr-un loc ferit de umiditate si treaba va iesi cu siguranta "dreapta" :)
Pana data viitoare sa auzim de bine!
miercuri, 4 ianuarie 2012
Vechea Romanie
Am avut de curand o discutie cu un prieten despre ce a fost in tara noastra alta data, ce traditi, ce mesteri, si ce pacat ca au disparut toate acestea. Mie inca imi vine greu sa accept ca regimul comunist a fost o "necesitate istorica" in Romania. Astazi este foare la moda si foarte usor si iti injuri tara fiind mult mai greu sa crezi si sa faci ceva pentru ea. Pentru cei care cred ca in Romania nu a fost si nici nu vor fi lucrurile bune, am sa va arat, cum arata un caiet de proiecte ce a apartinut unui tamplar din localitatea Frasin (Bucovina) in anii 1938.
Chiar daca are copertile ingalbenite de vreme si urechi pe la colturile paginilor aceste cataloage surprind chiar si astazi in epoca imprimantelor performante printr-o calitate a imaginilor deosebita si prin multitudinea de modele oferite mesterilor tamplari.
Si lucrurile nu se opresc aici, piesele de mobilier ce le puteti vedea in micile poze de pe ecran exista si in realitate. Acest mester deosebit reusea sa faureasca doar cu unelte de mana ce nu se reuseste astazi cu utilaje performante.
Am privit cu foarte multa admiratie munca lui si astazi ma simt extrem de privilegiat deoarece bancul lui de lucru este prezent in atelierul meu fapt pentru care trebuie sa ii multumesc fiicei dansului: doamna Hermiona.
Sa auzim de bine!
Chiar daca are copertile ingalbenite de vreme si urechi pe la colturile paginilor aceste cataloage surprind chiar si astazi in epoca imprimantelor performante printr-o calitate a imaginilor deosebita si prin multitudinea de modele oferite mesterilor tamplari.
Si lucrurile nu se opresc aici, piesele de mobilier ce le puteti vedea in micile poze de pe ecran exista si in realitate. Acest mester deosebit reusea sa faureasca doar cu unelte de mana ce nu se reuseste astazi cu utilaje performante.
Am privit cu foarte multa admiratie munca lui si astazi ma simt extrem de privilegiat deoarece bancul lui de lucru este prezent in atelierul meu fapt pentru care trebuie sa ii multumesc fiicei dansului: doamna Hermiona.
Sa auzim de bine!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)