Scaunul de pian #1

Nu bine am terminat ultimul proiect, ca m-am si gasit tragant la fierastrau pentru realizarea urmatorului. De data asta nu mai era din lemn de tei, ci dintr-un frumos lemn de nuc, pentru care trebuie sa ii multumesc tatalui meu. Aceasta ultima piesa de mobilier, la care inca lucrez, este un scaun reglabil pe inaltime integral din lemn, ce m-a facut sa imi aduc aminte o buna parte din geometria de clasa VIII-a :)



Pentru a elimina orice sursa de eroare, am realizat un desen la scara a scaunului. Astfel aveam sa aflu toate unghiurile de cara aveam nevoie si nu in ultimul rand sa imi fac o imagine mai clara asupra intregului proiect.
Prima data m-am apucat sa lucrez la sezutul scaunului si la atasarea acestuia de surubul din lemn.



Am ales doua bucati de lemn si le-am facut o imbinare in uluc si lamba dubla, pentru sporirea rezistentei. Tot ce trebuia acum sa fac era sa realizez imbinarea pentru surub





Aceasta din urma a fost relativ usor de realizat, deoarece am taiat cu fierastraul in ambele parti combonente ale blatului locasuri pentru surub si am luat cu rindeaua si razuitorul din suprafete pana imbinarea a iesit perfect.

Intru-cat aceasta imbinare va fi foarte solicitata i-am sporit rezistenta la smulgere prin saparea cu dalta in corpul surubului a uni fante, in care am introdus una din lambe. Astfel sunt sigur ca si dupa ce cleiul va ceda nu risc sa raman cu sezutul scaunului in mana



Ultimele operatiuni au fost decuparea si slefuirea muchiilor. Am obtinut astfel sezutul dar pana la terminarea intregului proiectului mai este.
Pana data viitoare...succese!!!

Draga mestere...

Draga mestere!
Iti trimit calde salutari din frumosul oras Berlin.....
Internetul ne ofera cate odata niste surprize absolut superbe, iar una dintre ele este aceasta felicitare din Berlin din jurul anilor 1900, care infatiseaza o frumoasa copila blonda ce impinge cu tandrete un robanc.

Pe mine unul ma distrat teribil imaginea dar cred totusi ca un mester din acea perioada chiar s-ar fi bucurat sa primeasca vesti de la cei dragi sub forma asta.

P.S."toate aveau un sens pe vremuri!
a disparut si sensul
si cuvintele acelui sens"
Marin Sorescu
pana data viitoare succese!

lemnul de tei

pentru mine lemnul de tei era un lemn destinat exclusiv sculpturii si nu prea ma gandeam sa construiesc vre-o piesa de mobilier din acesta. dar cu ceva timp in urma am primit de la un bun prieten (multumesc catalin)niste scanduri minunate si mi-a incoltit in minte ideea de a lucra un mic dulapior, mai ales ca aveam de gand sa fac o usa care sa cuprinda si o tablie si o mica vitrina.
scandurile erau tinute intr-un pod de vreo cinci ani fiind astfel foarte uscate si fooarte usor de prelucrat, datorita minunatului lemn de tei, rindeaua aluneca pur si simplu lasand o suprafata sidefie. dupa vre-o trei zile in care nu am facut nimic altceva decat am rindeluit, scandurile mele erau acum gata pentru constructia piesei in sine. anumite operatiuni de prelucrare a acestui dulapior le-am prezentet in articole anterioare si astfel nu am sa mai revin, acum doar am sa va prezint dulapiorul gata.






dupa cum se vede si din poze carcasa e imbinata in cozi de randunica iar sertarul este inchis cu cozi de randunica ascunse ele fiind vizibile doar cand acesta este deschis.



tragand o concluzie finala asupra acestui lemn spun ca este un lemn absolut minunat, poate nu la fel de bogat cromatic ca si altele dar cu siguranta este un lemn care merita toata atentia noastra.
deoarece am construit aceasta pieasa de mobilier din dragul de a o construi si nu din necesitate nu prea am ce sa fac cu ea si astfel sunt dispus sa o vand.
pana data viitoare....succese!!!

cioplirea grinzilor

marturisesc ca dulgheria nu a fost niciodata pasiunea mea numarul unu dar cand ma uit la casele vechi din diferite zone ale tarii cum ar fi: maramures, bucovina sau gorj nu am cum sa raman indiferent la maiestria mesterilor de atunci, cu atat mai mult ca astazi, dulgheria reprezinta pentru marea majoritate a "mesterilor" doar piroane si scoabe, in cel mai bun caz cate o imbinare simpla gen tapa taiata din drujba.
am sa exemplific cum se faceau grinzile alta data, grinzi care asamblate dadeau nastere unor case absolut minunate.



eu am construit doar o bancuta de gradina ca la stana astfel am lucrat bucata de bustean doar pe o fata.
cu ajutorul unui topor bine ascutit si ghidat de o sfoara am cioplit niste fante la distante relativ egale.



cu acelasi topor am inlaturat o mare cantitate de lemn obtinand astfel o suprafata relativ plana dar inca plina de denivelari.



dupa ce am lucrat din greu cu toporul era timpul pentru urmatoarea unealta si aceasta era clebra si intimidanta barda. ascutita doar pe o parte (ca o dalta) si cu manerul asimetric are menirea de a corecta toate urmele lasate de topor.



ultimele retusuri se fac cu ajutorul unei cutitoaie, aceasta lasand in urma ei o suprafata neteda cu o patina aparte.

pentru cei experimentati acest ultim pas nu este necesar in mana lor barda capata alte caracteristici (nu e cazul meu :) )

vreau sa va spun ca acest umil exercitiu de a ciopli o grinda a fost destul de obositor. nici nu vreau sa ma gandesc cata truda era la contructia unei case intregi.