luni, 9 aprilie 2012

Un troc artistic



Pasiunea mea pentru constructia de fierastrae cred ca va este deja cunoscuta si nu o sa va mire deloc faptul ca mi-am mai construit inca unul. De data asta am construit un fierastrau de carcasa a carui dinti i-am facut pentru taieri in contra fibrei. Acest fierastrau este destinat taierilor uzuale din atelier cum ar fi umeri cepurilor, elementele usilor si tot felul de alte lucrari fine.
In acest articol nu mi-am propus sa vorbesc prea mult despre specificatiile tehnice ale fierastraului ci mai mult despre estetica lui, lucru care pentru un snob ca mine conteaza. Dupa ce am vazut articolul lui Andrew Lunn despre gravarea fierastraelor nu prea am mai avut liniste si astfel am apelat la bunul meu prieten Tudor Jucan (coincidenta de nume :))care este un artist talentat, gravor in metal si care a acceptat bucuros sa imi personalizeze fierastraele iar eu am acceptat si mai bucuros sa ii construiesc o vitrina unde sa isi expuna frumoasa lui colectie de insigne vechi. Aceasta mica vitrina am construit-o din lemn de nuc si sper sa isi indeplineasca misiunea cu succes.
Despre cum arata fierastraele? Ce pot sa mai zic? Sunt absolut fermecat:













Acum fierastraele mele au fost inzestrate cu un caracter si o personalitate aparte Multumesc Tudor!